Europa îți ia fața. La propriu.
Un nou sistem, votat cu entuziasm de Comisia pentru „libertăți civile” din Parlamentul European, va colecta amprentele și imaginile faciale ale tuturor cetățenilor din afara UE care intră și ies din spațiul Schengen. Se numește EES – Sistemul Intrare-Ieșire. Sună tehnic, dar e simplu: ești scanat, stocat, urmărit.
Diaspora – suspectul de serviciu
Sistemul nu e pentru toată lumea. Nu se aplică belgienilor, olandezilor sau nemților în sandale. Se aplică celor care muncesc cu acte-n regulă prin ferme, șantiere sau pe șoselele Europei. Adică nouă.
Românilor. Moldovenilor. Celor care vin din „terțe țări” cu pașaportul în buzunar și speranța în stomac.
Digitalizarea suspiciunii
Ni se promite securitate și fluiditate. Realitatea? Cozi mai lungi, pană de sistem, și poate o cameră care nu te recunoaște la ieșire, dar te blochează la intrare.
Pentru că, să fim sinceri, în UE digitalizarea e un coșmar cu față de vis. Și dacă ai curajul să întrebi de ce ești tratat ca un infractor, răspunsul e simplu: „așa e regula”.
Controlul e tot mai fin. Oamenii, tot mai invizibili.
EES e doar începutul. Biometria devine normă. Securitatea, pretext. Fiecare graniță devine o poartă de acces condiționată. Nu după valoarea umană, ci după cât de clară e poza și cât de „sigură” e amprenta.
Zâmbiți. Cu demnitate. Scannerul vă recunoaște.
Nimeni nu spune că trebuie să ne opunem tehnologiei. Dar avem dreptul să întrebăm: cine controlează sistemul? Cine veghează la drepturi, nu doar la treceri?
Iar dacă nu întrebăm noi, diaspora, nu o va face nimeni.
Așa că, dragă Europa: te vezi bine? Sau doar ne scanezi?
Un pas mic pentru tehnologie, un salt mare pentru neîncredere.
EES nu e despre securitate, ci despre cine e demn de încredere din prima. Iar răspunsul pare să vină înaintea întrebării, în funcție de pașaport și de cât de murdar îți e salopeta după o zi de muncă.
Ni se spune că e progres. Dar parcă progresul ar trebui să se simtă ca un drept, nu ca o verificare. Iar când controlul devine normă, iar demnitatea – opțională, poate că întrebarea nu e doar „cine ne scanează?”, ci și „cine ne mai vede cu adevărat?”