Ne-am dori să fim, măcar ca germanii lângă care conviețuim.
Să avem o opoziție reală, un făgaș de normalitate economică, o monedă proprie și o direcție clară.
Dar România, în contextul geopolitic actual și cu influența rusă la graniță, pare o navă în derivă. Degringolada e permanentă, fără orizont, fără final.
Trăim fără lege organică statală, fără un cadru legislativ constituțional deplin. După lovitura de stat tăcută, în care Constituția a fost publicată pe bucăți — partea 1, partea 2 — nepromulgată, nesemnată și totuși pusă în vigoare, ne aflăm într-o stare de vid normativ. Niciun șef de stat nu și-a asumat acel act, fapt consemnat chiar și de Comisia de la Veneția la vremea respectivă.
Stafeta puterii – o piesă jucată de politicieni care se vopsesc în suverani
Predarea puterii în România continuă nestingherită, fără legitimitate democratică reală.
Așa-zișii politicieni, mereu aceiași, se zugrăvesc în culori „suverane” doar ca să rămână la cârmă. Se reinventează constant: azi „naționaliști”, ieri „tehnocrați”, mâine „verzi”.
Suntem conduși de actorii acelorași structuri, nu de oameni noi. Nimeni nu vrea să plece.
Opoziția reală lipsește. Instituțiile nu mai reprezintă poporul.
Am fi putut fi un paradis comercial și turistic
Dacă ne-am fi organizat ca un stat vamal și turistic, România ar fi putut trăi decent până la adânci bătrâneți.
Dar am pierdut direcția.
Suntem depășiți de evenimente, spectatori la propriu destin, incapabili de decizii statale hotărâtoare.
E o ecuație simplă: să eliminăm ce e distructiv și să ne întoarcem la firesc. Să ieșim din forma de guvernământ importată — precum modelul celei de-a V-a Republici Franceze sau codurile napoleonice.
România are o tradiție constituțională clară, bine ancorată istoric în scrierile predecesorilor.
Această tradiție ar trebui reluată. Ea ar putea rezolva, treptat, toate crizele pe care le traversăm.
Ne-au scos de pe lista neprietenoșilor — și tot nu știm ce vrem
Federația Rusă, la alegerile de anul trecut, părea că recunoaște direcția noastră bună:
a eliminat România de pe lista țărilor neprietenoase.
Dar chiar și așa, nu știm să ne folosim oportunitățile.
Speranța recunoașterii externe — a integrității naționale și a religiei ortodoxe — nu vine de la noi, din interior.
Ne punem baza tot în alții. Așteptăm validări, în loc să ne reconstruim propriul cadru.
Iar la cârmă, tot un „maladiv”?
Se pare că o luăm de la capăt. Iar conducătorul de astăzi pare… bolnav.
Nu ar fi primul.
Dar e clar că schimbarea adevărată nu vine de la vârf, ci din temelii.
🧭 Epilog
România e un stat fără Constituție autentică, fără justiție constituțională clară, fără conducere legitimă.
Funcționăm în derivă — între mimarea democrației și un haos geopolitic care ne găsește fără armată, fără industrie și fără proiect de țară.
Cine are curajul să spună adevărul va fi marginalizat.
Dar cine tace astăzi, devine complice.