Războiul nu mai este pentru Kremlin o ipoteză, ci o certitudine. Într-un comentariu publicat pe Arktos Journal, ideologul rus Alexander Dughin descrie o lume care se pregătește de confruntare totală, avertizând că Occidentul „în agonie” nu va ceda pașnic puterea. În aceeași logică, România și Republica Moldova sunt prezentate drept exemple de state unde globaliștii ar fi reușit să „remodeleze alegerile” și să elimine candidații incomozi.
România ca teatru de război informațional
România nu mai este tratată doar ca un stat NATO periferic, ci devine un teren de experiment. Dughin și aparatul de propagandă rus sugerează că aici nu există suveranitate reală, ci doar guvernatori străini care își plasează pionii.
Această idee nu e nouă: în ultimii ani, la fiecare rundă electorală, spațiul public a fost plin de acuzații despre „semnale” date din capitale occidentale și despre consultanți străini care trasează campanii. Diferența acum este că mesajul nu mai circulă doar ca zvon, ci este ridicat la rang de doctrină geopolitică.
Consecința? O parte a publicului interiorizează ideea că „nu noi decidem nimic”. Această dezarmare psihologică e mai periculoasă decât orice rachetă: slăbește imunitatea socială și deschide poarta manipulării.
Multipolaritatea vs. hegemonia occidentală
Dughin susține că Occidentul se află în declin, iar BRICS în ascensiune. În practică, blocul s-a extins cu Indonezia, Iran, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Etiopia (sursa), iar peste 20 de țări au aplicat pentru aderare sau au primit statut de partener – inclusiv Belarus, Bolivia, Cuba, Kazakhstan, Malaysia, Nigeria, Uzbekistan, Uganda, Vietnam, Thailanda (sursa, sursa).
Această expansiune dă BRICS o pondere demografică și de resurse uriașă. Pentru Dughin, este dovada că multipolaritatea avansează. Ce nu spune este că hegemonia occidentală rămâne dominantă: dolarul conduce comerțul global, iar NATO este cea mai puternică alianță militară.
Pentru România, mesajul e dublu: dacă ne legăm exclusiv de Occident, putem fi trași în jos de crizele lui; dacă nu găsim un echilibru economic inteligent, riscăm să devenim colateral într-o confruntare globală. Problema este că elita politică rareori gândește la acest nivel strategic.
Războiul mare inevitabil?
Cea mai gravă parte a discursului lui Dughin este obsesia pentru un al treilea război mondial. În logica Moscovei, războiul nu e o catastrofă de evitat, ci un instrument de resetare a ordinii mondiale.
Războiul din Ucraina, instabilitatea din Orientul Mijlociu și tensiunile din Pacific sunt prezentate ca preludii. România, ca stat de frontieră NATO, ar fi printre primele expuse. Nu întâmplător suntem introduși explicit în narațiune: se testează acceptarea socială a unui scenariu de escaladare.
Ce șanse are retorica să devină realitate?
- Imediat (2025–2027): campanii de dezinformare intensificate, atacuri cibernetice asupra infrastructurii, narațiuni anti-occidentale propagate masiv.
- Pe termen mediu (2027–2030): presiuni energetice; încercări de reintrare economică prin oferte „ieftine” de gaz și petrol pentru a fisura frontul UE.
- Pe termen lung (după 2030): dacă Occidentul își pierde coeziunea, România devine pradă geopolitică fără ocupație militară: slăbită economic, divizată politic și intoxicată informațional.
Ce trebuie să facă România și Europa?
Răspunsul este simplu în teorie, greu în practică: reziliență.
- Reziliență informațională: educație media, presă independentă, sancționarea manipulării.
- Reziliență economică: diversificarea surselor energetice, protejarea industriei interne, investiții în tehnologie.
- Reziliență politică: leadership care acționează în interes național, nu la „semnal”, și care își asumă strategii pe termen lung.
Fără aceste trei scuturi, umbrela NATO nu va fi suficientă în fața valului hibrid care vine.
Concluzie
Dughin nu practică analiza rece, ci propaganda strategică. Faptul că România apare tot mai des în textele lui e un semnal de alarmă: Moscova nu ne vede doar ca vecin al Ucrainei, ci ca teren de luptă ideologică și geopolitică.
Provocarea este să dovedim că România nu e un pion pasiv, ci o voce capabilă să-și apere suveranitatea. Pentru asta, nu e suficient să stăm cuminți în tranșeele altora: e nevoie să ne trezim și să acționăm.
Leave a Reply