Dosarul Călin Georgescu este exemplul perfect al unei justiții-spectacol în care Parchetul confundă declarațiile politice cu grenade și împinge libertatea de exprimare în zona penală. Rechizitoriul — 327 de pagini — e plin de „amenințări hibride” și fraze solemne, dar subțire la capitolul probe materiale. Pentru cronologia scandalului și primele incongruențe, vedeți și analiza noastră inițială:
„Dosarul Georgescu – grotescul spectacolului securistic din România”.
Dosarul Călin Georgescu și acuzațiile Parchetului
Actul de acuzare pornește cu o încadrare pretențioasă, dar lipsită de fapte concrete care să lege persoana de o acțiune materială:
„Acestora li se adaugă, în calitate de participant la săvârșirea infracțiunii, sub forma de participație penală a complicității, inculpatul Georgescu Călin, acțiunile acestuia, ce urmează a fi expuse în continuare, contribuind la augmentarea stării de pericol și constituind un element catalizator în realizarea, de către inculpatul Potra Horațiu împreună cu ceilalți participanți cooptați în demersul infracțional, a acțiunilor imputate în actul de acuzare.”
„Augmentare”, „catalizator”, „rezoluție infracțională” — un vocabular pompos care ascunde o realitate simplă: nu sunt descrise fapte materiale imputabile lui Călin Georgescu. Nu arme, nu bani, nu planificare logistică. Doar prezență publică și opinii politice.
„Comunicarea de informații false” – acuzația care se prăbușește
Nucleul dosarului împotriva lui Georgescu este acuzația de „comunicare de informații false” pentru două apariții din 7 și 12 decembrie 2024:
„Faptele inculpatului Georgescu Călin, constând în aceea că în seara zilelor de 07 decembrie 2024 și 12 decembrie 2024, cunoscând caracterul nereal al acestora, în baza aceleiași rezoluții infracționale a răspândit către publicul larg informații false (…) privind intrarea României în războiul dintre Federația Rusă și Ucraina ca plan pentru împiedicarea instalării președintelui S.U.A., Donald Trump (…) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de comunicarea de informații false.”
Adică două declarații politice sunt ridicate la rang de delict. Concret însă, rechizitoriul nu arată efecte dovedite (mobilizări violente cauzate de acele declarații, panică socială măsurabilă, ordine operative determinate de acele apariții). Totul rămâne în registrul ipotetic.
Panicard sau profetic? Faptele de după decembrie 2024
„Declarațiile lui Georgescu Călin, în sensul sugerării apariției celui de-al Treilea Război Mondial și implicarea României în acest conflict, au un impact semnificativ negativ (…) putând genera panică, instabilitate socială și politică.”
„Putând genera” nu înseamnă „au generat”. Între timp, realitatea a confirmat direcția anticipată politic de Georgescu:
- România este hub logistic și militar al NATO pe flancul estic; baza Mihail Kogălniceanu e descrisă public drept „Ramsteinul Estului”.
- Constanța funcționează ca principal coridor pentru exporturile ucrainene, cu volume record și infrastructură prioritară.
- La Fetești operează centrul european de instruire F-16 pentru piloți ucraineni.
- Oficiali români au formulat deschis linia „sprijin până la victorie”.
Prin urmare, ceea ce în decembrie 2024 a fost etichetat „alarmist și fals” a devenit în 2025 poziție oficială și realitate operațională. A sancționa penal o predicție politică pe care faptele ulterioare o confirmă înseamnă a pedepsi opinia, nu minciuna.
Latura politică a rechizitoriului: spiritualitate, identitate, suveranism
Actul de acuzare devine părtinitor atunci când translatează teme politice în indicatori de „amenințare”:
„România a fost expusă direct unor amenințări hibride (…) prin retorica postărilor au fost direcționate narative subsumate temelor promovate de agenda candidatului Georgescu Călin: mesaje de spiritualitate și identitare, elogierea conceptelor ultranaționaliste, propagarea mesajelor eurosceptice și anti-sistem.”
Altfel spus, discursul suveranist (spiritualitate, identitate, tradiție, critică a birocrației europene) este încadrat ca „narativ ostil”. Când aceste idei sunt formulate de vectori pro-establishment, se numesc „valori”. Când sunt rostite de un candidat incomod, devin „pericol”. Aceasta e o problemă de egalitate de tratament, nu de drept penal.
Dubla măsură, pe scurt
- Georgescu spune în dec. 2024: „România va fi hub NATO” → „informație falsă”.
- Oficiali/experți occidentali în 2025: „România este nod vital pe flancul estic” → „analiză strategică”.
- Georgescu: „Europa (implicit România) va duce greul dacă SUA își reduc implicarea (Trump)” → „delict”.
- Mainstream-ul european în 2025: „Europa trebuie să ducă greul sprijinului” → „linie responsabilă”.
Conținutul e același; eticheta se schimbă în funcție de cine vorbește. Iar asta indică caracterul politic al dosarului.
Arme vs. cuvinte: două lumi lipite forțat
Potra Horațiu și grupul au probe materiale (arme, explozibili, pirotehnice, logistică). Călin Georgescu are declarații politice și o întâlnire interpretată „clandestin”. A pune aceste lumi într-o unică narațiune penală, fără lanț cauzal și fără contribuție materială, e trucaj retoric, nu probatoriu.
De ce acum? „Cazul mare” care legitimează puterea
Istoria recentă e plină de dosare-spectacol lansate oportun: în preajma negocierilor, evaluărilor de mandat, dispute de bugete. Dosarul Georgescu bifează perfect rețeta: țintă vizibilă, mesaj „anti-sistem”, limbaj securitar — exact ingredientele cu care se justifică prelungiri, poziții și fonduri.
Camera preliminară – locul în care se termină spectacolul
Camera preliminară verifică legalitatea sesizării și a probelor, nu vinovăția pe fond. Iată de ce segmentul lui Călin Georgescu are șanse ridicate să se întoarcă la Parchet:
- Lipsesc probele materiale care să arate contribuție efectivă (arme, bani, logistică, ordine).
- Art. 404 C.pen. cere un pericol concret pentru securitatea națională; evenimentele ulterioare au confirmat direcția anticipată, nu „falsul” penal.
- Dublu standard evident în tratarea aceluiași conținut, în funcție de autor.
- Libertatea de exprimare politică (standard CEDO) protejează inclusiv discursul dur sau alarmist, în absența unei incitări directe la violență.
Proiecție onestă: ≈80% șanse ca partea care îl privește pe Georgescu să fie restituită Parchetului pentru completări.
Contextul factual care confirmă apărarea
Pentru cititorii care vor repere operative (nu doar principii):
- Hub NATO: creșteri de efective și infrastructură la Mihail Kogălniceanu; rol de nod pe flancul estic.
- Constanța: coridor major pentru exporturi ucrainene, cu investiții și priorități logistice asumate public.
- F-16 la Fetești: centru de instruire pentru piloți ucraineni în cadru aliat.
- Incidente de frontieră: tresăriri aeriene la Marea Neagră, episoade cu drone — realități care confirmă „implicarea strategică” a României.
Aceste elemente nu sunt opinii; sunt stări de fapt care demontează acuzația că declarațiile din decembrie 2024 ar fi „falsuri panicarde”.
Concluzie – „Justiția este independentă”, dar prinsă la buget
Dosarul Călin Georgescu nu este despre terorism, ci despre dreptul unui candidat de a formula o viziune politică. Să transformi opinii — confirmate ulterior de realitate și de linia oficială — în „comunicare de informații false” înseamnă să penalizezi gândirea politică incomodă.
În fața unei instanțe oneste, acest segment al dosarului n-ar trebui să treacă de camera preliminară. În fața publicului, însă, scopul a fost atins: stigmatizare, intimidare, control al discursului. Și, ca de obicei, refrenul care acoperă orice inconvenient: „Justiția este independentă.” Independentă — dar cu pixul în bugetul Ministerului Justiției, ani buni sub Cătălin Predoiu.
