În timp ce partidele vechi își pierd din relevanță, românii privesc către figuri noi. George Simion, liderul AUR, se prezintă ca un outsider politic, fără avere declarată, dar cu un mesaj clar: „Jos hoții!”. Ce înseamnă asta? Cine sunt hoții? Nu contează. Important e sloganul. Restul vine de la sine.
Cine e George Simion? Un revoluționar fără revoluție. Un politician fără funcție. Un lider fără CV. Dar cu o glugă pe cap și un microfon în mână.
A apărut de nicăieri. Sau, poate, din altă parte. Cert e că a apărut. Cu voce puternică. Cu pancarte. Cu scandări. Și cu o misiune: să dea jos sistemul.
Care sistem? Nimeni nu știe. Nici el.
Românul l-a crezut. Pentru că românul vrea să creadă. După fiecare eșec politic, apare un Făt-Frumos. Unul fără trecut. Fără conturi. Fără familie politică. Unul „de-al nostru”. Așa e și George.
Dar întrebare: cum trăiește George Simion?
N-are leafă. N-are afaceri. N-are contracte. Dar are bani de benzină, de afișe, de mitinguri. Are sponsori. Cine sunt? Nu știm. Nici el nu zice.
Pe vremea lui Nicușor Dan, ONG-ul era paravanul. Matematician serios, lipsit de carismă, dar cu imagine de tehnocrat pur. Nu vorbea mult, dar dădea senzația că muncește. La el, tăcerea era strategie.
La Crin Antonescu, era invers. Profesor de istorie cu verb, cu ironie, cu talent. Dar cu o lene politică istorică. Vorbea bine, dar rar. Și când vorbea, nu lăsa nimic în urmă. Poate doar aplauze.
George Simion le are pe amândouă. Tăcerea lui Nicușor și teatralitatea lui Crin. Retorica pe placul mulțimii și absenteismul programatic. Apucăturile de tribun și lipsa de substanță. E sinteza perfectă pentru un public obosit de realitate și înfometat de spectacol.
Asta nu e garanție. E strategie.
Simion nu a intrat în sistem. A creat unul paralel. Cu simboluri în loc de idei. Cu lozinci în loc de program. Cu emoție în loc de proiect.
Și mai are ceva: liniște. O liniște suspectă. Presa nu sapă. Autoritățile nu întreabă. Nimeni nu cere explicații.
Poate pentru că nu trebuie.
Fragment biografic ironic:
Oficial, e născut în 1986, la Focșani. A studiat istorie. A fondat asociații, platforme, alianțe. A adunat semnături, a fluturat steagul tricolor la Chișinău și a strigat „Basarabia e România” până și-au adus aminte moldovenii cine e și i-au închis granița.
E un om cu cauze. Toate naționale. Toate mari. Dar niciuna fiscalizată.
Ce a făcut între facultate și Parlament? A luptat. Unde? Pe unde. Pentru ce? Pentru neam și țară, desigur. Cu cine? Cu voluntari. Cu prieteni. Cu patri(h)oți. Iar când nu era în galerie, era la vreo manifestație. Când nu era la manifestație, era pe YouTube. Tot timpul, însă, în afara sistemului. Sau așa pare.
La așa elite, vă mirați că și cetățeanul a renunțat la logică?
Dar ce să mai vorbim de ideologie, când influencerii politici sar din barcă într-alta ca pe TikTok.
Uitați-vă la Amalia Bellantoni. Vedetă Antena 1, sosită din Italia, urcată rapid pe scara showbizului național. A gustat din SOS-ul Șoșoacăi, l-a postat, l-a apărat, apoi s-a lepădat de el cu aceeași viteză cu care schimbi un fundal virtual.
Acum? Nu mai are ochi pentru Șoșoacă. Acum îl iubește pe Simion. Adevăratul, originalul. George. De la AUR. De unde a plecat, de fapt, valul care a adus și SOS-ul. S-a întors „acasă”, în glugă și drapel.
Nu din convingere. Din cameră bună. De lumină. De reach.
Așa arată „credința” în 2025: cu filtru, cu slogan și cu direcție după trend. Ori ești propitor, ori nu. Ori ești cu George, ori cu like-ul. Că până la urmă, tot imaginea contează.
Post-scriptum: Cuvânt de cetățean lucid.
Și, ca să știm și noi, dacă George Simion e băiatul cuiva – să ni se spună. Dacă e băiatul SIE, al vreunei aripi răzvrătite, să ni se arate dosarul. Că de când l-am descoperit – înainte de parlamentar – era un spirit rebel. Proaspăt întors din Basarabia, mamă. Și o ardea prin meleaguri românești cu: „Uitați cum se taie copacii!” Probabil era ordin. Pe unitate. Pe imagine. Pe trend.
Până la primele alegeri, a mers bine. Narativul curgea, steagul flutura, poporul vibra. Apoi… s-a liniștit. A pus batista pe țambal – cum face orice politician bine crescut, după ce și-a primit remandatul. Patru ani pauză. Că, vorba aia: ai ajuns unde ai dorit. Acum taci frumos. Peste patru ani, iar cercuri. Iar valuri. Iar revoluții de carton.
Că așa e la noi: patriotismul ține cât e campanie. După aia, se învelește frumos și se pune la păstrare. Lângă glugă.
Să nu uitați! Azi mă înjurați. Dar peste zece ani… o să-l înjurați pe Simion?
Și de ce îi văd pe toți o apă și un pământ? Pentru că toți sunt candidații pregătiți de sistem să defileze în fața poporului de idioți. Eu nu din trădare de neam și țară vorbesc. Ci pentru că văd întregul circ. Și sunt sătul să particip ca simplu spectator la circul simulat numit „alegeri libere”.