„Oricine va câștiga, noi tot pierdem.” Aceasta nu e o predicție fatalistă, ci o simplă observație după 35 de ani de repetiții pe aceeași scenă electorală, cu actori diferiți, dar cu aceeași regie. În România, votul nu este un act de responsabilitate, ci un bilet de intrare la spectacolul circului politic. Iar românii, în majoritatea lor, n-au învățat nici măcar să citească afișul.
Nația încremenită în vot
Mentalitatea dominantă nu s-a schimbat: dacă cineva are o afacere, „sigur fură”. Dacă a ajuns primar, „are pile”. Dacă e politician și promite, „să dea și nouă ceva”. Electoratul român nu vrea un stat funcțional, ci un stat care să-i mai bage o plasă electorală în portbagaj și, eventual, să-l lase să fure și el un pic, că doar „nu plec cu mâna goală”. Iar dacă nimic nu iese, atunci măcar să înjure. Să înjure cu gura plină, printre sarmale și bere, că așa se face dreptate.
Promisiunile se uită mai repede decât se fac
Nicio promisiune electorală nu rezistă în fața manelelor din boxe și a ceții bahice care acoperă realitatea. „Ne-au promis”, dar cine să țină minte? Și oricum, promisiunile sunt spuse „frumos”, cu vorbe complicate, de „ăia școliți care vorbesc ca să se dea mari”. Poporul preferă altceva: o frază scurtă, un citat pe Facebook, o poezie de tip: „România nu se vinde, se trădează zilnic”.
Politicienii? Îi iubim. Până-i urâm.
Românul îl vrea pe „al nostru” la putere, dar nu știe de ce. Îl vrea să se răzbune, să se „descurce”, să dea cu barda, să scoată sabia, să înjure străinii și „să ne dea înapoi ce e al nostru”. Când nu o face, e trădător. Când o face, e dictator. Și oricum, dacă vin banii europeni, înseamnă că „intră miliardele în țară”, chiar dacă ele sunt, de fapt, doar proiecte pe hârtie, aprobate la Bruxelles „dacă România dovedește că poate”.
Și ce dovedește România?
Că poate dansa pe marginea prăpastiei, cu o bere în mână, o șaorma în cealaltă și cu degetul mijlociu ridicat către orice încearcă să aducă reguli, bun-simț sau responsabilitate.
Unde-i mai bine ca în România?
„La noi e greu, dar e bine”, spune românul care se plânge în fiecare zi. Aici, legea e pentru proștii care o respectă. Cei deștepți știu că, dacă te miști repede, dacă „ai pe cineva”, dacă semnezi ceva „fără să știi”, totul trece. Până când te prinde. Dar și atunci, nu ești vinovat, ești „persecutat politic”.
România post-electorală va fi la fel ca România pre-electorală: un bâlci, în care cei care au încercat să muncească cinstit sunt călcați în picioare, iar cei care „s-au descurcat” sunt ridicați în slăvi. Asta până când se schimbă garnitura și începe alt circ. Cu alți clovni, dar același public.