România – ”hoțul” prins între marile imperii

România trăieşte astăzi drama unui stat care nu mai aparţine nici lui însuşi, nici altora. Suntem un popor prins între două imperii care se luptă pentru supremaţie, dar care, în realitate, ne folosesc doar ca teren neutru de manevră. De la Washington până la Bruxelles, lumea se reconfigurează. Iar noi, în loc să profităm, ne uităm la spectacol ca nişte figuranţi fără replică.

Washington – locul unde s-a resetat economia globală

Între 13 şi 18 octombrie 2025, la Washington D.C., s-au desfăşurat reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale. Acolo s-au întâlnit liderii financiari ai lumii – SUA, China, India, Uniunea Europeană, Japonia, Arabia Saudită, Brazilia – toţi recunoscând acelaşi adevăr: globalizarea clasică a murit.

„Incertitudinea este noua normalitate. Globalizarea trebuie reimaginată.”
Kristalina Georgieva, directoarea FMI (sursa Reuters).

Trump, aflat în al doilea mandat, a pus capăt politicii de „ajutoare globale” şi a impus tarife comerciale uriaşe Chinei (Reuters). Beijingul a răspuns limitând exporturile de pământuri rare – resursele vitale pentru întreaga industrie modernă (Reuters).

Lumea se reaşază între imperii economice

Statele Unite şi China nu mai concurează prin ideologie, ci prin controlul economiei. America îşi reconstruieşte blocul propriu – dominat de dolarul digital şi companiile repatriate. China, împreună cu Rusia şi aliaţii săi, a consolidat BRICS+, alianţa care adună azi peste 40 % din PIB-ul global. În acest bloc intră deja Arabia Saudită, Iran, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Turcia – dovadă că centrul de greutate economic se mută spre Est.

Europa – corabia care se scufundă în propria aroganţă

Uniunea Europeană s-a prezentat la Washington cu aceleaşi discursuri obosite: climă, egalitate, sustenabilitate. Realitatea e alta: continentul e în derivă. Germania e blocată între costurile energiei şi scăderea producţiei, Franţa e sufocată de datorii, Italia şi Spania trăiesc din împrumuturi. UE nu mai e model de progres, ci o corabie birocratică ce se scufundă încet, ordonat.

România, pionul care se crede jucător

România a fost prezentă la reuniunea FMI prin BNR şi Ministerul de Finanţe, dar fără glas, fără o poziţie proprie. Nu s-a vorbit despre gazele din Marea Neagră, energia proprie, agricultura strategică. S-a livrat mesajul de serviciu: „România e un partener stabil al Uniunii Europene şi al FMI.” Traducerea: România e un stat supus, dar politicos.

Cum ar arăta o Românie suverană

Dacă România ar fi condusă de oameni liberi, ar putea juca rolul de punte între Est şi Vest. Ar putea negocia direct cu BRICS+ fără a părăsi formal UE, importa energie la preţ real, exporta produse agricole şi industriale în Asia şi Africa şi cere clauze economice proprii în interiorul Uniunii. Exact ce fac Ungaria, Serbia şi Turcia.

Ce urmează dacă rămânem sclavi ai UE

Dacă rămânem dependenţi şi pasivi, vom fi traşi la fund odată cu Europa. Datoria publică va depăşi 60 % din PIB, industria se va prăbuşi, iar milioane de tineri vor pleca din nou. Vom deveni o ţară-depozit, o grădină care exportă muncă şi importă datorii.

O ţară cu gândire medievală

Am avut o şansă istorică, dar România are o gândire medievală: se teme de libertate, iubeşte dependenţa şi crede că obedienţa e înţelepciune. Românii se bucură de mica corupţie – o şpagă, o combinaţie –, în timp ce politicienii practică marea corupţie cu aerul unor administratori ai destinului naţional. Şi împreună, popor şi politicieni, trăim într-o lume a improvizaţiei şi a muncii puţine. O lume în care toţi ne credem deştepţi, dar nimeni nu produce nimic.

România între ruşine şi renaştere

Adevărul e simplu: România nu e victimă, e complice. Am tăcut când trebuia să vorbim, am aplaudat când trebuia să plecăm. Ne-am lăsat cumpăraţi cu fonduri şi promisiuni, pierzând curajul de a gândi singuri. Dar nu e prea târziu. Dacă lumea intră într-o nouă ordine, România are o şansă unică să-şi recupereze verticalitatea. Nu prin slogane, ci prin demnitate. Să nu mai fim hoţul prins între imperii, ci statul care şi-a învăţat lecţia istoriei.

Pentru că, în cele din urmă, imperiile nu iubesc. Ele folosesc. Iar România, dacă nu învaţă să se folosească pe sine, va fi folosită la infinit de alţii.