La Judecata de Apoi, când fiecare popor își va prezenta păcatele în fața lui Dumnezeu, românii vor aduce scuze, nu remușcări.
Manipulare sau inconștiență? Valul de antisemitism și vina colectivă
n România ultimilor ani, dar mai ales în ultimele luni, crește un val de resentimente dirijate, în special pe rețelele sociale precum TikTok. Se vorbește despre „perciunați”, despre „marile conspirații” și despre cum o mână de oameni ar fi responsabili pentru suferința românului de rând. Dar acest tip de discurs nu e doar greșit — e și comod. Pentru că el mută vina de pe umerii adevăraților vinovați pe un țap ispășitor colectiv. Și între timp, colonia prosperă.
Românii nu mai gândesc. Ei „au auzit”, „au citit pe net”, „știu ei sigur” că toate necazurile vin de la o minoritate. Nu contează că aceeași români au fost vânduți de politicienii lor, cu acte notariale. Nu contează că au votat cu mâna tremurândă pentru un „independent” care și-a început mandatul aplaudând imnul unei alte țări. A contat doar emoția și ura redirecționată spre altcineva decât sinele.
Ce s-a întâmplat în Parlament pe marți, 20 mai 2025
Marți, 20 mai 2025, în Parlamentul României s-a cântat imnul național al Israelului, „Hatikvah”, cu ocazia celebrării relațiilor diplomatice româno-israeliene. Evenimentul era planificat inițial pe 14 mai — ziua simbolică a proclamării statului Israel — dar a fost amânat pentru a nu afecta imaginea candidaților în timpul campaniei prezidențiale.
După ce Nicușor Dan a fost declarat câștigător, momentul a devenit „acceptabil” din punct de vedere politic. Și astfel, marți, în plenul Parlamentului, steagul românesc a stat umbrit de aplauze pentru un alt imn. A fost un eveniment organizat de Grupul Parlamentar de Prietenie cu Statul Israel, alături de reprezentanți ai Federației Evreiești și ambasadori. Unii au spus că este „tradiție”. Noi spunem că e simbolul suveranității pierdute.
România și-a câștigat independența în 1877. S-a vândut din nou în 1990
România a devenit independentă în 1877, ieșind de sub jugul otoman cu sângele soldaților săi. Au trecut doar 113 ani, iar în 1990, românii — cu mâinile tremurând și portofelele pline de lei — au năvălit înapoi în Turcia, la foștii lor stăpâni.
Nu cu sabia, ci cu sacoșele. Nu cu glorie, ci cu umilință. Blugi turcești, casetofoane, cafea, detergenți. Până și onoarea s-a vândut. Multe domnișoare românce și-au început cariera de „integrare europeană” în bordelurile din Istanbul, și-au continuat-o prin cele din Italia și Spania, iar acum se înghesuie în Germania. Pe contracte, pe cont propriu, pe ce-a mai rămas.
Judecata de Apoi și scuzele românilor – de la țărani la miniștri
La Judecata de Apoi, când fiecare neam își aduce păcatele în fața lui Dumnezeu, românii nu vin cu mărturisiri, ci cu scuze. De la omul simplu care zice „fratele m-a împins”, până la judecătorul care spune „așa cerea legea”, și până la politicianul care dă vina pe „sistem” sau „partid”.
Toți spun: „n-am avut de ales”. Nimeni nu spune: „am fost laș, am fost ticălos, am tăcut pentru un beneficiu”.
În această parodie a mântuirii, Dumnezeu nu mai e supărat. Dumnezeu râde. Râde de neamul care și-a pierdut onoarea și se crede încă buricul moral al lumii. Râde de cei care au transformat adevărul într-un nor de fum și scuza într-o profesie de viață.
De ce ne supărăm ca văcarii pe sat?
Politicienii trădează România. Dar noi, românii, suntem complici. Înjurăm sistemul cu mâna pe telecomandă și votăm cu burta goală și capul plecat. Nu mai citim, că ne doare capul. Nu mai gândim, că nu dă bine în CV. Votăm cine „dă”, nu cine ne respectă.
Când apare banul, uităm de demnitate. Uităm de rădăcini. Uităm de România.
Judecata de Apoi și scuzele românilor nu sunt doar o metaforă religioasă. Sunt realitatea de fiecare zi: în trafic, în secția de vot, la ghișeu, în Parlament. E reflexul național de a fugi de răspundere și de a da vina pe altul — întotdeauna.
Epilog: România cade pentru că nimeni nu o mai ține în picioare
Nu ONG-urile ne distrug. Nu Israelul. Nu Bruxellesul. Noi ne distrugem — prin tăcere, prin nepăsare, prin vânzare. România nu e colonie doar pentru că alții o ocupă, ci pentru că noi o lăsăm pustie, neapărată și ieftin de cumpărat.
Și dacă azi răsună imnul altora în Parlamentul nostru, să nu ne mai supărăm. Căci adevăratul imn al României moderne e tăcerea.
Iar adevărata coloană vertebrală a românului de azi e melcul de buzunar, care iese doar pentru leafă, plic și promoție la Lidl.