Pe 3 iunie 2025, președintele Nicușor Dan abia sosit în România, a declarat public că dorește implicarea serviciilor secrete în investigarea marilor cazuri de evaziune fiscală. Afirmând că deficitul bugetar al României este generat în mare parte de evaziune, acesta a propus modificarea Strategiei Naționale de Apărare pentru a permite intervenția instituțiilor de forță în anchetele economice. Este aceeași abordare lansată în 2005 de Traian Băsescu, doar că rebranduită în ton tehnocrat și justificată prin „nevoia de eficiență fiscală”.
România contemporană trăiește o iluzie democratică periculoasă. Sub pretextul integrării europene și al modernizării statului, instituțiile de forță — mai ales serviciile secrete — și-au asumat roluri informale în domenii care aparțin exclusiv justiției și autorităților fiscale. Ceea ce Traian Băsescu a încercat printr-un abuz constituțional declarat ulterior ilegal, Nicușor Dan reîmpachetează azi drept “strategie de combatere a evaziunii fiscale”.
Dar realitatea este clară: România nu se comportă ca o democrație europeană, ci ca un stat autoritar de tip rusesc, în care serviciile controlează înzestrarea economică a adversarilor, reglează conturi și decid cine are voie să prospere.
Originile: Băsescu, SRI și doctrina siguranței naționale fiscale
La începutul anilor 2000, Traian Băsescu a fost primul lider post-decembrist care a transformat CSAT într-un instrument de control politic. Prin introducerea corupției în Strategia Națională de Apărare în 2005, Băsescu a deschis ușa implicării serviciilor secrete în anchetele penale de corupție și fiscalitate.
Au urmat:
- mandatele pe siguranță națională (MSN) emise la grămadă de Înalta Curte;
- dosare penale construite cu sprijinul SRI;
- colaborări ilegale între procurori și ofițeri de informații;
- interceptări folosite ca probe în dosare de evaziune, fără mandat penal.
CCR avea să declare toate acestea neconstituționale în 2020. Dar prejudiciul fusese deja făcut: sute de oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști și funcționari fuseseră deja anchetați, expuși mediatic, unii arestați preventiv, alții forțați să-și vândă activele.
Un stat dublu: Justiție vs. Putere
În democrațiile funcționale, justiția și combaterea evaziunii sunt domenii civile. În SUA, IRS-CI anchetează infracțiunile fiscale. În Germania, Finanzamt colaborează cu parchetul și unitatea de spălare a banilor (FIU).
În România:
- ANAF e subfinanțat și politizat;
- Oficiul pentru Spălarea Banilor este decorativ;
- DIICOT a fost golit de resursă umană;
- iar acum, președintele vrea ca serviciile secrete să investigheze evaziunea.
Aceasta este definiția unui stat paralel fiscal.
Rețeta rusească, versiunea românească
În Rusia, FSB are atribuții clare în protecția economică a statului. Dar acolo, Putin nu mimează democrația. Totul e oficializat.
România mimează legalitatea europeană, dar în spate:
- serviciile controlează instituțiile;
- dosarele se fabrică la comandă;
- fiscalitatea este armă, nu instrument de echilibru.
Sprijinul oferit corporațiilor străine
În acest decor securizat, multinaționalele sunt protejate:
- lanțuri de retail cu profit mutat prin prețuri de transfer;
- subvenții uriașe pentru industria auto;
- scutiri fiscale pentru companii energetice;
- tratament abuziv pentru antreprenorii români.
Serviciile, în loc să protejeze economia națională, au devenit gardieni ai capitalului străin.
Evaziunea ca armă politică
Când dosarele penale au fost limitate de CCR, s-a trecut la dosare fiscale:
- presupuse neplăți de TVA;
- deductibilități considerate „frauduloase” post-factum;
- donații, sponsorizări, tranzacții analizate retroactiv cu intenție de culpabilizare.
Evaziunea nu e combătută, ci instrumentalizată.
Nicușor Dan și CSAT-ul fiscal
În 2025, președintele Nicușor Dan propune implicarea serviciilor în lupta contra evaziunii. Pare rațional. Este, de fapt, o reluare a experimentului Băsescu sub etichetă tehnocrată.
Se invocă „deficitul” pentru a justifica un nou val de represiune fiscală. În realitate, e despre control și disciplinare socială prin frică.
Exilul invizibil: România își alungă cetățenii prin economie de forță și securism fiscal
În perioada Băsescu, exodul românilor a depășit, ca proporție, pe cel al refugiaților sirieni. Acum se repetă același scenariu, dar cu față europeană. Clasa de mijloc activă, liber-profesioniștii, tinerii autonomi vor fi primii vânați prin mecanisme fiscale, popriri și dosare.
Statul vrea cetățeni obedienți, nu activi. Și le deschide „poarta Schengen” nu ca să circule, ci ca să scape.
„Ce să vezi: ultimii proști, cei mai îndărătnici, nătărăii care n-au înțeles la timp ceea ce se întâmplă în România, au rezistat. Dar statul român le oferă șansa să plece acum, până nu e prea târziu.”
Aceasta este o profeție care se împlinește în fiecare zi.
Cine sunt „țintele” reale ale statului?
Să fim sinceri: serviciile secrete NU vor merge după marii evazioniști care finanțează campanii electorale. Nu se vor atinge de rețelele de consultanți fiscali care spală bani prin ONG-uri de partid. Nu vor urmări băncile care închid ochii la fluxurile de bani offshore.
În schimb, „țintele” ideale vor fi:
- micii antreprenori fără avocat;
- românii din diaspora care au lucrat în videochat sau au trimis bani fără acte;
- cei care au avut conturi în Revolut, Skrill, PayPal, dar n-au păstrat documentația;
- iubitul care și-a trimis iubita „la produs” și a rulat cash fără contracte;
- români care au câștigat venituri la negru din muncă sezonieră sau intermedieri online.
Aceștia sunt „pleava” noului stat fiscal-securist. Nu contează că au plătit taxe în alte țări sau că au supraviețuit ani fără sprijin. Dacă nu mai au acte, dovezi și contabilitate perfectă, vor deveni ținte perfecte pentru popriri, executări și confiscări.
Statul nu va încerca să recupereze mari prejudicii. Ci va merge după milioanele de români fără apărare legală. Nu pentru dreptate, ci pentru că are nevoie de bani. Rapid. Din orice buzunar.
„Până dovedesc ei că sunt nevinovați, statul le-a blocat deja conturile. Iar în România, prezumția de vinovăție este noua normă.”
Aceasta nu e reformă fiscală. Este o vânătoare de supraviețuitori.
Concluzie: Dictatură fiscal-securistă cu etichetă de Bruxelles
România nu este o democrație funcțională. Este un stat capturat, condus de o clasă politico-securistă care folosește fiscalitatea ca armă.
Nu suntem nici Rusia, pentru că nu avem puterea unui stat-națiune suveran. Nu suntem nici Germania, pentru că nu avem instituții civile funcționale.
Suntem un hibrid disfuncțional, un stat colonie cu reflexe totalitare, care mimează democrația când dă bine la Bruxelles, dar se comportă ca un regim autoritar atunci când vine vorba de controlul resurselor și al oponenților.
România 2025, sub etichetă UE, dar cu suflet FSB:
Președintele Nicușor Dan vrea SRI în lupta cu evaziunea. Nu-i glumă, e „strategie fiscală”, reeditare marca Băsescu, dar cu față tehnocrată.
Justiția? ANAF? Oficiul de Spălare a Banilor? Figurante în decor. Intră în scenă băieții cu ochi albaștri.
CCR a zis în 2020 că e ilegal ca serviciile să facă anchete fiscale. Statul a zis: „Mda, dar hai totuși…”
România mimează democrația. Rusia e sinceră măcar: la ei serviciile controlează oficial economia. La noi… pe ascuns și cu aplauze de la Bruxelles.
Evaziunea? Nu-i combătută, e instrumentalizată. Adică, nu-l căutăm pe ăla cu yacht și holding în Cipru, ci pe românul cu cont pe Revolut și bon pierdut.
Multinaționalele sunt sfinte. Antreprenorii români — combustibil pentru ANAF, DIICOT și „parteneriate strategice”.
În loc de reformă, avem popriri cu temei patriotic. Iar fiscalitatea a devenit un test de loialitate față de regim.
Exodul nu mai e social, e strategic: România nu te mai alungă, te „eliberează” prin poarta Schengen.
Țintele reale? Micii fraieri fără avocat. Marii băieți? Nici nu-i vede statul, că e cu capul plecat la Bruxelles.
Concluzia? Un stat paralel fiscal-securist, cu etichetă de Bruxelles și suflet de gulag.
Trist e că nu e pamflet. Deși pare.