Turul I. Intră cine poate, iese cine dă din sprânceană
În turul întâi al alegerilor prezidențiale, România s-a uitat la democrație ca la un banc prost: știe că trebuie să râdă, dar nu mai poate.
Simeon – băiatul cu lanț și limbaj de tablă
Fără partid, fără coerență, dar cu lanț de AUR cât toate dosarele lui Vadim la un loc, George Simeon a cucerit inimile unei țări obosite de logică. „Nu mai minci!” a fost sloganul care a trecut clasa.
Poporul a zâmbit. A zâmbit și urna.
Lasconi – vrăjitoarea care a spus adevărul prea devreme
Elena Lasconi a intrat în cursă ca mamă, s-a prezentat ca liberală, și a ieșit ca vrăjitoare neînțeleasă. Adevărul spus prea devreme a fost ca laptele nefiert: i-a ars pe toți.
USR a pus-o pe raftul cu greșeli istorice lângă Dacian și „fără penali”.
Nicușor Dan – cocoșatul ONG-istic fără campanie, dar cu plic
Deși n-a candidat, a fost omniprezent. Plicul roz cu „Donație ONG” s-a plimbat prin oraș mai mult decât el.
Nicușor Dan n-a spus nimic. Ca de obicei. Dar tramvaiul 5 tot n-a venit.
Crin Antonescu – candidatul din visul bătrânului turmentat
A fost votat de vreo 3.000 de cetățeni care trăiesc într-o buclă temporală din 2012. Crin nu știe că a fost votat. Nici ei nu știu de ce au votat. Dar în România, și uitarea votează.
Ce-a fost, s-a dus. Ce urmează?
Turul II. Marele final. Alegătorul român a rămas cu două opțiuni:
- între cine urlă mai tare
- și cine promite mai frumos
În fundal, orchestra cântă valsul democrației cu arcușul rupt.
La CrossBorderChroniclesRo, nu garantăm rezultate, dar promitem hohote. Alegeri plăcute!
