Cum a fost România scoasă din jocul global cu zâmbetul pe buze – în timp ce românii sunt țintiți cu propaganda despre binele occidental și răul rusesc, marile corporații și serviciile joacă un teatru dublu. România scoasă din jocul global rămâne un subiect delicat.
România scoasă din jocul global este un fenomen care nu poate fi ignorat de decidenții din țară.
Nu e razboi, e negociere
În aparență, lumea este împărțită între două blocuri: Occidentul „liber” și Eurasia „autoritaristă”. În realitate, elitele din ambele tabere își strâng mâna peste capul maselor. Ce se întâmplă cu România în acest joc? Dispare. Încet și silentios. Din discursuri oficiale, din planuri de securitate, din strategiile de investiții. România este ignorată cu premeditare
Istoria recentă demonstrează că România scoasă din jocul global nu are un viitor clar în absența reformelor necesare.
România scoasă din jocul global devine un subiect tot mai prezent în discuțiile despre geopolitică.
Siria – reabilitare de fațadă, interes real
Pe 13 mai 2025, președintele Donald Trump a anunțat ridicarea tuturor sancțiunilor americane împotriva Siriei. Titlul diplomatic? „Au îndurat destule dezastre, războaie și ucideri.” Dar în realitate:
- Siria revine în circuitul global al resurselor și reconstrucției;
- Companii americane și arabe se pregătesc pentru parteneriate energetice și logistice;
- Rusia păstrează vestul Siriei, SUA păstrează estul – acordul tăcut de la Riad.
Aceasta nu este pace. Este partajare de influență. Iar România nu are loc pe harta acestei negocieri.
SRI – epurare prin uitare
Astfel, România scoasă din jocul global va trebui să colaboreze mai eficient cu partenerii săi internaționali.
În loc să vedem o reformă reală după scandalurile din 2022–2024 (infiltrări, scăpări de informații, manipulări în alegeri), avem:
În acest context, România scoasă din jocul global nu are altă opțiune decât să caute soluții regionale.
Sunt voci care afirmă că România scoasă din jocul global este rezultatul unei strategii bine gândite de către marile puteri.
- Numiri obscure, susținute de președinți interimari;
- Rapoarte „confidențiale” blocate în Parlament;
- Structuri interne care funcționează ca state paralele, cu orientări divergente (pro-NATO, pro-Rusia, pro-bani).
Nici Washingtonul, nici Moscova nu par interesate să curețe mlaștina. E mai utilă așa: fragmentată, șantajabilă, inofensivă.
Nicușor Dan – președintele fără aliați
Lipsa oricărui comunicat strategic din partea SUA privind România în ultimele trei luni e mai gravă decât o condamnare. Este o uitare programată. Este o excludere diplomatică.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după întâlnirile din Arabia Saudită: „A fost un dialog util cu Statele Unite. Detaliile nu vor fi făcute publice.”
Casa Albă, după aceeași rundă de negocieri: „Vom continua să facilităm negocierile pentru o soluție pașnică în regiunea Mării Negre.”
Traducere? România nu e menționată. Pentru că România nu mai contează.
Se discută tot mai mult despre cum România scoasă din jocul global a ajuns să nu conteze în negocierile internaționale.
JD Vance, vicepreședintele SUA, punctează clar: „Era dominației necontestate a Statelor Unite s-a încheiat.” Nu este o predicție, este un act de guvernare. SUA se retrage acolo unde nu rentează.
Un exemplu recent este cum România scoasă din jocul global reușește să fie menționată rar în contextul negocierilor regionale.
Iar Donald Trump, în stilul său brutal, adaugă: „Dacă dintr-un motiv oarecare una dintre cele două părți face totul foarte dificil, vom spune doar: sunteți nesăbuiți, proști, sunteți oameni groaznici – și vom trece mai departe.”
În concluzie, România scoasă din jocul global trebuie să își redefinească rolul pe scena internațională.
Întrebarea este dacă România scoasă din jocul global va putea să își recâștige influența pe termen lung.
Această frază nu este un derapaj, ci o strategie. SUA își selectează fronturile. România nu mai este unul dintre ele.
Prin urmare, România scoasă din jocul global nu poate fi privită doar ca o simplă observație, ci ca o realitate complexă.
Moldova – dosar închis prin ură fabricată
Excluderea lui Călin Georgescu, impunerea lui Nicușor Dan, manipularea emoțională împotriva moldovenilor și a electoratului unionist – toate indică o singură strategie:
- Blocarea oricărei renașteri a ideii de unitate românească;
- Acceptarea (neoficială) ca Republica Moldova să rămână, eventual, în „zona gri” ruso-europeană, fără interferența României.
Kremlinul, după invalidarea lui Georgescu: „Românii au fost privați de posibilitatea de a vota pentru candidatul lor preferat.”
România scoasă din jocul global este o temă care ar trebui să ne preocupe pe toți, indiferent de orientările politice.
Oficialii americani nu au spus nimic. Au tăcut.
România scoasă din jocul global poate deveni o lecție despre cum nu trebuie tratată o națiune cu potențial.
În loc de unire, ni s-a oferit dezbinare. În loc de identitate, ni s-a oferit un președinte de vitrină. În loc de viitor, un vid.
Electoratul captiv – diplomă, vanitate și orbire
Unii cred că și-au exercitat voința democratică. Alții cred că au apărat suveranitatea. În realitate, ambele tabere au fost manipulate. Electoratul urban, cu diplome și veleități de elită culturală, s-a felicitat pentru „continuitate” – dar a fost tratat cu același dispreț ca și cel rural. De ce?
În mod evident, situația actuală a României scoasă din jocul global necesită o analiză profundă.
Pentru că nici un popor care nu înțelege interesele proprii, care nu-și cunoaște vulnerabilitățile, care nu identifică cine îl manipulează, nu e considerat demn de respect.
Românul este tratat ca o „slugă proastă” cu pretenții de cultură, care recită din Brucan și votează cu vocea „rațiunii” televizate. De fapt, nu e decât un alt pion în jocul serviciilor. Un public cu diplomă care aplaudă scenariul scris de alții, convins că asistă la un spectacol al democrației.
Iar în spatele ONG-urilor, al organizațiilor civice și al mișcărilor „independente”, se află adesea aceleași servicii românești și străine care reglează și temperatura din urne, și direcția din stradă.
Caragiale ar fi râs amar: românul cultivat de azi e la fel de prost ca cel din 1907. Doar că acum are WiFi.
Uniunea Europeană – figurantul obedient
În toată această ecuație, Uniunea Europeană joacă rolul figurantului cu legitimitate simbolică. Bruxelles-ul salută alegerile, aprobă fondurile, emite declarații corecte politic – dar nu influențează nimic real. UE este prizonieră între interesele americane și agresivitatea rusă, fără capacitate militară proprie și fără coloană vertebrală politică.
Este esențial să ne întrebăm de ce România scoasă din jocul global rămâne un subiect tabu în discuțiile internaționale.
Atunci când SUA își schimbă direcția, UE execută. Când Rusia presează pe flancul estic, UE face apel la diplomație și „preocupare profundă”. România nu este apărată, ci doar folosită ca teren tampon.
Când ți se spune că ești liber, verifică-ți lanțurile
România nu a fost învinsă. A fost uitată. Fără reforme reale, fără strategii regionale, cu servicii secrete fracturate și conducere de carton, țara devine decor. Și decorul nu are voie să vorbească.
Până și războiul a devenit o afacere. Iar noi nici măcar nu suntem complicii. Suntem doar publicul care aplaudă la comandă, fără să știe cine scrie piesa.
În final, România scoasă din jocul global trebuie să își identifice și să își folosească avantajele comparative.
Iar când actorii scenei se vor retrage definitiv și lumina se va stinge, poate vom înțelege că octombrie nu va fi decât un nou act din aceeași piesă regizată în afara granițelor. Un Tur II anunțat cu surle și trâmbițe, dar gândit ca formalitate.
De această dată, poate Rusia își va cere dreptul la democrație în România — nu din respect față de popor, ci din convingerea că a câștigat, prin negocieri tăcute, locul de regizor în culisele politicii noastre. A fi stăpân pe alegerile altora este noul privilegiu al marilor puteri.
Apocalipsa nu vine cu tancuri, ci cu buletine de vot validate bilateral.