În mai 2025, România este condusă integral de interimari: un președinte interimar, un premier interimar și un guvern interimar. Toate deciziile majore ale statului se iau sub acoperirea legală a „provizoratului”, fără control parlamentar și fără asumare democratică. Cine conduce cu adevărat România și de ce pare totul pregătit pentru o stare de excepție? Statul interimar.
România, stat de avarie. De bunăvoie?
Președintele? Interimar.
Prim-ministrul? Interimar.
Guvernul? Interimar.
Parlamentul? Inutil, de vreme ce nimeni nu cere aprobări sau asumări.
Iar poporul? Prost.
Prost informat, prost păcălit, prostit de-a dreptul. Se uită la știri cu o halcă de mici în mână și nu înțelege că țara e condusă în regim de „avarii” programate. Și nu de ieri. De ani de zile se antrenează sistemul pentru o formă de conducere fără popor, fără legitimitate și fără explicații.
Constituția – folosită ca mască
„Totul e legal”, vor spune juriștii sistemului. Și vor avea dreptate.
Articolul 106: premierul demisionează, guvernul devine interimar.
Articolul 107: președintele desemnează un premier interimar.
Ce nu spune Constituția e că aceste interimate trebuie să fie excepții, nu regimuri permanente. Dar băieții deștepți ai tranziției post-democratice au înțeles un lucru simplu: când totul e interimar, nimeni nu mai răspunde de nimic. Ai voie să semnezi acorduri internaționale, să aprobi bugete de înarmare, să promiți investiții de 8 miliarde în NATO și, mai ales, să taci.
Căci tăcerea e arma perfectă. Nici nu spui, nici nu minți. Doar „gestionezi”.
Cine conduce, de fapt?
Nu Ilie Bolojan, președinte interimar. El e acolo cu acceptul celor care nu vor un președinte ales.
Nu Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar. El e acolo pentru că nu are idei proprii.
Nu miniștrii. Ei doar mimează că decid.
România e condusă de un nucleu: membri ai CSAT, figuri din servicii, consultanți externi și birocrați conectați la Bruxelles și Washington. Interimatul este fereastra perfectă pentru a semna ceea ce, într-un regim funcțional, ar necesita dezbatere parlamentară, asumare electorală și transparență.
Și uite-așa, se aprobă:
– Creditul european de 8 miliarde pentru înarmare;
– Planul de mobilitate militară;
– Proiectul hidrocentralelor „strategice”;
– Legile Apărării, în tăcere.
Toate în timp ce România „așteaptă alegerile”.
Interimatul – ultima armă împotriva poporului
În teorie, un guvern interimar nu poate iniția legi. În practică, o face prin tertipuri: asumări „de urgență”, decizii ale CSAT, hotărâri de guvern „administrative”. În teorie, președintele interimar nu poate refuza validarea voinței populare. În practică, o poate amâna la nesfârșit, invocând „lipsa stabilității” sau „risc geopolitic”.
George Simion? Pus pe pauză.
Călin Georgescu? Eliminat.
România reală? Amânată.
Aceasta e marea iluzie: nu dictatura brutală, ci democrația diluată până la dispariție.
Concluzie – România interimară, un stat fără cetățeni
Se spune că hoții fură noaptea. Nu și în 2025.
Azi, hoții au legitimație, semnează cu stilou Montblanc, invocă articolul 107 și zâmbesc în fața camerelor.
Fură în amiaza mare. Nu bani, ci puterea poporului.
Și dacă poporul tace, înseamnă că le dă voie. Așa zice legea.
Dar când legea e folosită ca bâta hoțului, iar președintele e interimar, premierul e interimar, iar cetățeanul e dezarmat… atunci nu mai e democrație.
Este regim de ocupație legalizată.
Surse și ancore:
- Constituția României – articolele 106 și 107
- Comunicatul CSAT – 30 aprilie 2025
- Predoiu, numit premier interimar de Bolojan
- Demisia lui Ciolacu, 5 mai 2025
- Ce poate și ce nu poate face un guvern interimar