Cine au fost cei uciși în închisorile comuniste din România?

Pretextul: Ce înseamnă o crimă politică în România anilor 1945–1964?

După 23 august 1944, România a intrat sub ocupație sovietică, iar comuniștii au preluat treptat toate pârghiile puterii. Din acel moment, a început o prigoană sistematică împotriva a tot ce reprezenta vechiul regim: oameni politici, preoți, țărani, intelectuali, oameni de rând care refuzau să accepte dictatura ideologică.

Deși NKVD-ul sovietic a coordonat strategiile de represiune, românii au fost cei care le-au pus în aplicare. Români i-au bătut pe alți români, i-au anchetat, condamnat și executat. Trădarea a venit dinăuntru.

Elita politică interbelică: Izolați, înfometați, șterși din istorie

„Nu moartea m-a durut cel mai tare, ci trădarea prietenilor. Să te vadă torturat și să întoarcă privirea.”
— Ion Ioanid, fost deținut politic, autorul volumului Închisoarea noastră cea de toate zilele

• Iuliu Maniu – fondator al PNȚ, fost prim-ministru, simbol al opoziției democratice. A fost arestat în 1947 în urma unei capcane politice („scandalul Tămădău”), judecat sumar și condamnat la temniță grea. A murit în 1953 în închisoarea Sighet, înfometat și izolat. Trădat de clasa politică instalată și de foști colaboratori care au girat noile autorități.
• Ion Mihalache – vicepreședinte PNȚ, susținător al țăranilor. A fost arestat în același context cu Maniu. A murit tot la Sighet, în condiții similare. A fost trădat de colegi din Parlament și de Ministerul de Interne.
• Gheorghe I. Brătianu – istoric, lider liberal, a refuzat orice colaborare cu regimul. A fost arestat în 1948, ținut la Sighet fără proces, a murit în 1953. Trădat de foști colegi universitari care l-au înlocuit imediat în catedră.
• Constantin Argetoianu – fost prim-ministru, monarhist oportunist, a fost arestat în 1950. A murit în 1955, fără drept la apărare. Trădat de cei din cercul monarhic care au colaborat cu comuniștii pentru a-și păstra privilegiile.

Clerul: Ținta unei persecuții sistematice

1. Valeriu Traian Frențiu – episcop greco-catolic, refuzat să semneze unirea cu ortodoxia. A fost arestat în 1948 și închis la Sighet, unde a murit în 1952. Trădat de unii preoți convertiți, care l-au denunțat pentru a-și păstra funcțiile.
2. Tit Liviu Chinezu – episcop, consacrat clandestin în 1949. A fost ținut în detenție fără căldură și fără medicamente. A murit în iarna lui 1955. Trădat de propriii călugări care au fost forțați să colaboreze cu regimul.
3. Ioan Suciu – episcop tânăr, carismatic. A murit la Sighet în 1953, în chinuri. Trădat de paznici care i-au refuzat apa și medicamentele.
4. Părintele Daniil Sandu Tudor – fost ofițer, devenit monah, fondator al Rugului Aprins. A fost arestat pentru presupus „misticism subversiv”, torturat la Aiud și ucis în 1962. Trădat de un fost coleg de seminar care devenise informator.

Intelectualii: Creativitatea ca delict politic

„La Aiud, când îmi aduceau terciul cu viermi, mă rugam pentru cei care m-au turnat. Era singurul mod să nu le urăsc chipul în somn.”
— Traian Dorz, poet și supraviețuitor al închisorilor comuniste

În Fărcașa (Maramureș), țăranii s-au opus în masă colectivizării. Zeci de familii arestate, liderii bătuți și deportați.

La Vadu Roșca (Vrancea), în 1957, forțele de Miliție au deschis focul asupra țăranilor care refuzau predarea pământurilor.

La Tămășeni (Neamț), femei și copii au fost bătuți în fața bisericii pentru că refuzau semnarea cererilor colective.

Trădările veneau adesea de la învățători, notari sau vecini care doreau un post mai bun în CAP.

Rezistența din munți: Grupurile anticomuniste din Carpați

1. Ion Gavrilă Ogoranu – liderul grupului din Munții Făgăraș. A trăit ascuns până în 1976. Trădat de o rudă care colabora cu Securitatea.
2. Frații Arnăuțoiu – Toma și Petre, conducători ai grupului din Nucșoara. Au fost trădați în 1958 de un sătean recrut de Securitate. Executați în 1959, la Jilava.
3. Alte grupuri din Apuseni, Vrancea, Banat au fost distruse de Securitate cu ajutorul „informatorilor locali”, adesea vecini, preoți sau chiar rude apropiate.

Studenții: Generația dispărută

„La Pitești nu s-a făcut doar reeducare. S-a făcut o crimă experimentală pe sufletul românesc.”
— Dumitru Bordeianu, supraviețuitor al Experimentului Pitești

• Valeriu Gafencu – student la drept, arestat pentru apartenență legionară în anii ’40. S-a transformat în pușcărie într-un exemplu de sfințenie. A murit în 1952 la Târgu Ocna, după ce și-a dat medicamentele altui deținut. Trădat de colegi de celulă care au colaborat la „reeducare”.
• Reeducarea de la Pitești (1949–1951) – orchestrată de Eugen Țurcanu și aprobată de Securitate. Studenți transformați în torționari. Mulți au murit în tăcere, fără nume.

Tăcerea și trădarea: cum au devenit românii proprii călăi

Crimele regimului comunist au fost posibile nu doar prin ordinele sovietice, ci prin complicitatea masivă a populației românești.

• Mii de români au devenit informatori ai Securității, uneori din frică, alteori din invidie, ură personală sau dorința de a prelua averea vecinului.
• Alții au tăcut laș, bucuroși că „nu au fost ridicați ei de dubă”.
• Vecinii denunțau pentru o cameră în plus. Colegii de muncă turnau pentru o avansare. Studenții semnau declarații pentru a primi bursă.

Această trădare socială, întreținută de frică și oportunism, este o pată adâncă în conștiința noastră națională. Adevărul este că românii i-au omorât pe alți români – cu mâna lor, cu tăcerea lor, cu semnătura lor.

— Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, fost deținut politic și preot ortodox

O rană deschisă

„După ani de temniță, când m-au lăsat liber, nu mai știam să privesc cerul. Mă uitam doar în jos.”
— Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, fost deținut politic și preot ortodox

România de azi este construită peste o groapă comună. Închisorile de la Sighet, Aiud, Gherla, Pitești nu sunt doar obiective turistice. Sunt morminte fără cruce, locuri unde încă răsună suferința unei generații întregi.

CBCRO va continua să documenteze aceste crime. Nu pentru a urî, ci pentru a nu uita.

Trădătorii nu au dispărut – doar s-au adaptat

La peste 30 de ani de la căderea comunismului, România este din nou sacrificată din interior. De această dată, nu mai este nevoie de ordine de la Moscova sau de trupe sovietice. Astăzi, trădarea vine prin contracte, prin directive acceptate fără luptă, prin complicități tăcute.

Mulți dintre cei care distrug economia, resursele și demnitatea națională sunt tot români. Ei îndeplinesc cerințele altora fără să le fie impuse, doar pentru „mormane de bani”, cum spunea cândva Mircea Băsescu.

Este aceeași linie de comportament: frică, conformism, oportunism și trădare. Nu mai avem Securitate, dar avem companii de PR, partide tăcute și o populație amorțită. Răul nu mai bate la ușă cu duba neagră. Intră cu badge-ul de acces, cu laptopul, cu legitimația de parlamentar sau lobbyist.

Iar victimele de azi – săracii, bolnavii, tinerii plecați – mor încet, nu în celule, ci în spitale, în gări și în exil.

Datoria memoriei este să legăm aceste epoci. Trădarea n-a dispărut. Doar și-a schimbat costumul. este construită peste o groapă comună. Închisorile de la Sighet, Aiud, Gherla, Pitești nu sunt doar obiective turistice. Sunt morminte fără cruce, locuri unde încă răsună suferința unei generații întregi.

CBCRO va continua să documenteze aceste crime. Nu pentru a urî, ci pentru a nu uita.