Român ținut 17 ore, aproape a cedat în Joia Mare. În curtea unei uzine auto din Böblingen, un camion românesc stă blocat cu orele. În cabină – un om epuizat. Nu pentru că era bolnav. Ci pentru că muncise peste măsură. Iar sistemul îl lăsase acolo. Cu hârtiile în regulă.
Nu a fost infarct. N-a fost un accident. A fost o zi „obișnuită” pentru mulți șoferi est-europeni.
După mai bine de 12 ore de activitate, șoferul a fost lăsat să aștepte pe rampă încă 5 ore. Nu pentru că nu era loc. Ci pentru că, în Joia Mare, o parte din personal era deja în concediu, iar echipa rămasă prioritiza comenzile locale. Străinii puteau aștepta.
17 ore în sistem. 0 ore de omenie.
Șoferul n-a avut de ales. Nu mai avea program legal să plece.
Vinerea Mare urma, iar în Germania, camioanele de peste 7,5 t nu mai au voie să circule. A fost obligat să rămână în parcare. Fără acces la toaletă. Fără apă. Fără umbră. Fără nimeni care să întrebe „Ești bine?”
A stat acolo toată noaptea. Cu motorul oprit. Cu organismul slăbit. Cu tahograful „în regulă”.
Legea există. Aplicarea – pe sărite.
Potrivit Regulamentului UE 561/2006 și ArbZG (Germania):
- activitatea zilnică maximă: 13 ore (excepțional 15, cu justificare);
- pauză de cel puțin 30 minute după 6 ore de muncă;
- repaus obligatoriu după 9 ore de condus;
- lipsa accesului la apă sau toaletă – abuz administrativ.
Nimic din toate acestea nu a fost aplicat.
Doar tahograful bifat. Doar comenzile onorate. Doar dispeceratul liniștit.
În timp ce presa centrală ne anunță că Marea Britanie testează o nouă armă anti-dronă, noi testăm zilnic, pe viu, limitele corpului unui român ținut 17 ore pe rampă – fără apă, fără toaletă, fără pauză.
RapidDestroyer e pe cer. Românul – pe parcare.
Mesaj din partea dispecerei (firma JET Logistics):
„Try to unload. Risk of company.”
Traducere: scapă firma, lasă omul.
Dar omul n-a cedat. A avut noroc. A supraviețuit. A ajuns sâmbătă la garajul lui. Cu inima slăbită, dar întreg. Cu moralul la pământ. Cu o lecție învățată: sistemul nu are empatie. Are doar reglementări.
Acasă, copiii l-au așteptat. Dar tatăl lor nu era cel de altădată.
Obosit, tăcut, cu privirea pierdută. A dormit 14 ore într-un colț de garaj, într-un camion care mirosea a efort, a frică, a renunțare. Nu l-a consolat nimeni. Nu l-a întrebat nimeni dacă mai poate. Doar a fost programat din nou pentru cursă.
Nu se va face anchetă. Nu va plăti nimeni. Dar tu n-ai voie să taci.
Dacă ești șofer în Germania:
- Notează-ți orele zilnic;
- Fotografiază comenzile și mesajele;
- Nu accepta abuzul ca normă.
Ai nevoie de ajutor?
Asociația Rumänischer Kulturverein Caragiale (RKC) îți oferă:
- traduceri gratuite;
- consiliere pentru reclamații;
- sprijin juridic prin parteneri.
Scrie-ne la:
[email protected]
Nu lăsa cazul lui să se piardă în uitare.
Dă un like, lasă un comentariu, distribuie acest articol.
Pentru că dacă tăcem, nu suntem mai în siguranță.
Suntem doar mai singuri.
Nelu Ciobanu
Editorialist, CrossBorderChroniclesRo
Nu am făcut Dreptul. Dar știu exact când demnitatea unui om e călcată în picioare.